Răducu Mazăre, fiul fostului primar al Constanţei, a fost preluat de o ambulanţă în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 iunie, de la o terasă din staţiunea Mamaia.

Fiul lui Radu Mazăre a fost preluat de o ambulanţă în după-amiza zilei de sâmbătă, 30 iunie, de la terasa Maria din staţiunea Mamaia.

Prietenii lui Răducu Mazăre a sunat la 112, după ce Mazăre Jr. a acuzat dureri în piept, durere de cap, palpitații și o stare generală de rău, în timp ce se afla la o terasă din stațiunea Mamaia. Fiul fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost transportat la spital.

Apelul la serviciul unic de urgenţă 112 a fost făcut în jurul orei 16.15, iar medicii au luat decizia de a-l transporta pe Răducu Mazăre la Spitalul Judeţean Constanţa pentru mai multe investigaţii. Se pare că tânărului i s-a făcut brusc rău, astfel că imediat a fost chemată o ambulanţă.

Tânărul a fost transportat la spital, pentru investigații, de medicii de la UPU care aplică protocolul medical în aceste cazuri, potrivit unor surse din spital. Răducu Mazăre este conștient și se află pe cod verde, ceea ce înseamnă că nu este o urgență majoră.

Potrivit unor surse medicale, lui Răducu Mazăre i-au fost efectuate investigații medicale de specialitate după care a fost externat, nefiind necesară internarea sub supraveghere medicală de specialitate.

În 2015, Răducu Mazăre a făcut o cădere psihică, după ce tatăl său, Radu Mazăre, a fost reținut într-un dosar pentru luare de mită, fiind eliberat după trei luni de arest. Potrivit Libertatea, din cauza stresului, Răducu Mazăre a chelit și a ajuns pe mâna psihologilor.

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită

Amendă penală de 5000 de lei pe numele lui Radu Mazăre pentru fals în declaraţia de avere şi achitare pentru luare de mită! Decizia a fost luată de Curtea supremă şi este valabilă şi pentru fratele fostului edil, Alexandru Mazăre, fost senator judecat pentru fals în declaraţiile de avere şi complicitare la luare de mită. Omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat că l-a mituit pe fostul primar din Constanţa cu 175.000 de euro pentru a îi acorda contractul de construire a cartierului social Henri Coandă a fost achitat. Decizia instanţei poate fi contestată cu apel.

Radu Mazăre este urmărit internaţional, după ce a fost arestat în lipsă în alt dosar, pentru încălcarea controlului judiciar.

Fostul primar a plecat în decembrie anul trecut în Madagascar şi nu a mai mers la poliţie, aşa cum era obligat de instanţa de judecată.

Radu Mazăre este judecat şi anchetat în mai multe dosare şi are două condamnări în primă instanţă.


Ultimul termen în dosarul în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost judecaţi în dosarul campusului social Henri Coandă a avut loc,în 7 iunie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţarea fiind amânată până acum de două ori.

Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a cerut la ultimul termen ca Radu Mazăre şi Alexandru Mazăre să fie condamnaţi la câte şapte ani de închisoare pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită şi la câte doi ani de închisoare pentru fals în declaraţii.De asemenea, procurorul anticorupţie a solicitat ca omul de afaceri Avraham Morgenstern să primească o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru dare de mită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here