Vestea ca de la 1 ianuarie 2019 va creste salariul minim pe economie a bucurat pe toata lumea. Insa, soferii nu au luat in calcul inca un aspect – va creste si punctul de amenda rutiera.

Majorarea salariala anuntata de la 1 ianuarie 2019, de la 1900 de lei la 2050 de lei, este deja anuntata de ministrul muncii. Acum se asteapta ca proiectul sa fie aprobat de Guvern, mai apoi publicarea in Monitorul Oficial.

Modificarea adusa salariului minim atrage modificarea valorii unui punct de amenda rutiera. Valoarea punctelor de amenda cresc direct proportional cu salariul minim pe economie. In Codul Rutier este specificat faptul ca valoarea unui punct de amenda rutiera reprezinta 10% din valoarea salariului minim brut.

In prezent, valoarea unui punct de amenda este de 145 de lei, asta pentru ca in anul 2018 nu s-a majorat odata cu cresterea salariului minim pe economie. Valoarea punctului a fost inghetata de Guvern la 145 de lei, atat cat era in anul 2017. Dar acest lucru este valabil doar pana la data de 31 decembrie 2018.

In cazul in care Guvernul nu va lua o alta hotarare in acest sens, incepand cu 1 ianuarie 2019, valoarea unui punct de amenda rutiera va fi de 205 de lei, reprezentand valoarea de 10% din salariul minim pe ecomonie anuntat pentru prima luna a anului 2019.

Cresterea este de 60 de lei, iar pentru clasele de sanctiuni prevazute in Codul Rutier, diferentele pe care soferii vor fi nevoiti sa le plateasca vor fi vizibile:

  • clasa I: doua sau trei puncte-amenda (290 sau 435 de lei); de la 1 ianuarie, am putea vorbi de 410 sau 615 lei;
  • clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amenda (580 sau 725 de lei); de la 1 ianuarie ar putea fi 820 sau 1.025 de lei;
  • clasa a III-a: de la sase la opt puncte-amenda (de la 870 la 1.160 de lei); de la 1 ianuarie ar putea fi intre 1.230 si 1.640 de lei;
  • clasa a IV-a: de la noua la 20 de puncte-amenda (de la 1.305 la 2.900 de lei); de la 1 ianuarie ar putea fi intre 1.845 si 4.100 lei;
  • clasa a V-a(valabila doar in cazul persoanelor juridice): de la 21 la 100 de puncte-amenda (de la 3.045 la 14.500 de lei); de la 1 ianuarie ar putea fi intre 4.305 si 20.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here