Experiența Insula Iubirii și-a pus amprenta diferit asupra concurenților. Show-ul se apropie de final, iar perechile care au participat la emisiune retrăiesc emoțiile din Thailanda, de data aceasta din fața televizoarelor. Ce a transmis Cristina Rotaru, după ce a fost rănită în emisiune de soțul ei, Andrei.

Cristina Rotaru de la Insula Iubirii trece prin momente dificile

Sezonul 8 al emisiunii Insula Iubirii se apropie de final, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură să afle deznodământul. Unul dintre cuplurile greu încercate în acest sezon este cel format din Cristina și Andrei Rotaru, căsătoriți de 10 ani. Concurenții au mers în Thailanda pentru a-și testa relația, iar Andrei a dezvoltat o conexiune emoțională cu istipa Diandra.

Interacțiunile dintre cei doi, pe care Cristina le-a văzut, confruntarea cu ispita, dar și declarațiile soțului ei cu privire la căsnicia lor au făcut-o pe brunetă să clacheze. Toată presiunea acumulată s-a văzut și pe rețelele de socializare, unde Cristina a transmis câteva mesaje profunde.

Concurenta nu a dezvăluit dacă mai formează sau nu un cuplu cu Andrei după Insula Iubirii, fiind sub contract, însă a recunoscut că această perioadă, în care se difuzează emisiunea, este foarte dificilă pentru ea.

Andrei și Cristina, în ziua nunții

Mesajul transmis pe Instagram

”Vă citesc, da, că am fost etichetată în mod special că să văd injurii și răutate, ce doriți să vă răspund?? Sunteți curioși cum decurge viața mea, vă pasă? Că idee duc o lupta interioară, am fost plasată într-o experiență care nu îmi face onoare, am încercat să țin piept în modul meu la tot ce îmi pregătise insula, mi-am călcat pe principii, în final am ales cu inima, apoi sunt telespectator ca și voi astăzi, am răni adânci, fac terapie, caut doar pacea și nu vreau să fiu luată drept exemplu, ci doar să fiu lăsată să trăiesc, în modul meu!

Îmi asum participarea, criticile și ce mai vreți voi, dar să știți că modul ăsta al vostru îmi răsucește cuțitul în rana, unii îmi vreți binele și poate vreți să mă ‘treziți’, alții doar împrăștiați răutate că asta aveți în suflete, păcat! Eu vă doresc bine și frumos! Doamne ajută!”, a scris Cristina Rotaru, pe Instagram.

Andrei și Cristina Rotaru nu sunt la prima participare la o emisiune TV. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 10 ani, în emisiunea Mireasa. După câteva luni petrecute în casă, timp în care au început o relație, au decis să plece din emisiune ca o familie, iar la final s-au căsătorit civil.

Câțiva ani mai târziu au participat la o altă emisiune la Antena 1, Nuntă cu scântei, prezentată de Ana Morodan. Formatul presupunea organizarea nunții pe repede-înainte, cu ajutorul soacrelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here