Printul Paul se autointituleaza asa, desi nu este recunoscut de Casa Regala a Romaniei, iar relatiile cu ceilalti descendenti ai Regelui Carol al II-lea au fost dintotdeauna foarte tensionate. Paul Lambrino, pe numele sau real, a dus dintotdeaua o lupta pentru nume si avere, ajungand pana la institutiile de judecata.
In Primul Razboi Mondial, Carol al doilea a dezertat pentru a se casatori cu aleasa inimii sale, Ioana Maria Valentina Lambrino, fiica unui cunoscut general roman. La acea vreme, Carol nu era rege, avea doar titlul de print, iar la Odessa s-a casatorit fara aprobarea Casei Regale. Familia lui Carol a facut tot posibilul pentru a anula aceasta casatorie, iar la un an distanta, apeland la ajutorul instantei, a fost declarata nula prin sentinta data de Tribunalul Ilfov.
Relatia lor a continuat in pofida faptului ca a fost anulata, venind pe lume fiul lor, Mircea Gregor Carol Lambriono. Un an mai tarziu de la declararea divortului de catre instantele judecatoresti, in timpul unei croaziere a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a casatorit si a avut un fiu, viitorul Rege Mihai.
Intr-un interviu, Regele Mihai a acceptat sa vorbeasca sincer de ce nu l-a recunoscut niciodata pe Printul Paul, dar nici pe tatal sau, Mircea Grigore Lambrino, ca si parte din Casa Regala: “In statutul familiei domnitoare este stipulat in mod clar faptul ca nici un membru al Familiei Regale nu are dreptul de a se casatori fara permisiunea Regelui. La acea vreme, bunicul meu, Regele Ferdinand, era seful familiei. El nu si-a dat consimtamantul pentru casatoria dintre tatal meu si Zizi Lambrino. Conform legilor romane, aceasta casatorie era, deci, nula si neavenita. V-am spus adineauri ca anularea casatoriei a fost facuta ”sub presiune politica”…
Ca sa fiu sincer, in ce ma priveste, nu cred deloc ca lucrurile au stat aaa. Adevarul este ca tatal meu se plictisise de-acum de Zizi Lambrino si ca nu tinea la copil. Zizi Lambrino a trait dupa aceea la Paris, cred, unde statul roman ii platea o pensie.”
Totodata, Regele Mihai a luat in calcul recunoasterea lor, insa faptul ca au actionat in instanta l-au determinat sa nu faca nicio exceptie: “Daca ei ar fost oameni simpli, linistiti, de ce nu? Eu consider, insa, ca s-au comportat rau.”
