În urma accidentului suferit în urmă cu 12 ani, Mihai Neșu primește o pensie de handicap din partea statului român. Suma este una nesemnificativă ținând cont de nevoile unei persoane aflate în situația sa.

Din fericire, Mihai Neșu primește bani și din Olanda, fiind vorba de o sumă de 30 de ori mai mare decât cea primită din România.

Data de 10 mai 2011 marchează un eveniment trist pentru Mihai Neșu, fostul fundaș al Stelei, care a fost nevoit să pună capăt carierei sale. În acea zi, fotbalistul a suferit un accident grav pe teren, în urma căruia a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală, potrivit Playtech.

La acel moment, orădeanul a suferit o operație, în urma căreia s-a recuperat cu greu. Cu timpul, Mihai Neșu și-a recăpătat controlul asupra brațului drept și a început să vorbească.

Mihai Neșu primește o pensie rușinoasă de la statul român
În prezent, fostul internațional român de fotbal își dedică timpul fundației sale prin care sprijină copii cu dizabilități. De-a lungul timpului, foarte mulți s-au întrebat din ce trăiește Mihai Neșu. Ei bine, acesta primește o pensie de handicap, care însă este mult mai mică decât am crede.

De-a lungul timpului, foarte mulți s-au întrebat ce pensie câștigă fostul sportiv. Ei bine, se pare că statul român îi platește o pensie al cărei echivalent este 100 de euro. La acești bani se adaugă 300 de euro pentru însoțitorul său.

Norocul fostului fotbalist este că Olanda îi plătește lunar 3.000 de euro și astfel se poate descurca.

„Din păcate, când m-am întors în țară din Olanda, am zis ca să pot să rezist să fiu bine la mine în țară trebuie să încerc să nu văd prea mult lucrurile care nu-s bune și dacă le văd să încerc să le schimb eu și să nu mă afecteze.

Dar e adevărat că asta e realitatea. Practic, majoritatea persoanelor cu dizabilități, dacă n-au condiții financiare bune, le e foarte greu să trăiască”, a spus Mihai Neșu în urmă cu ceva timp la Antena 3.

Mihai Neșu și-a dedicat viața actelor de caritate
La aproape un an de la tragicul accident, Mihai Neșu anunța că va înființa o fundație menită să ajute copiii români cu dizabilități. Tot în 2012, acesta a plecat în Statele Unite ale Americii la o clinică de fizioterapie din statul California, unde și-a continuat recuperarea. Într-un final, acesta a reușit să recapete din ce în ce mai mult control asupra ambelor mâini.

Ulterior, fostul sportiv a înființat Centrul de Recuperare „Sfântul Nectarie”, în Oradea. Cu timpul, Mihai Neșu a pus bazele unui proiect grandios, un Complex de Recuperare, într-o locație de două hectare lângă Oradea, cu spații de agrement, grădini senzoriale, mini-fermă, echitație, piscină, restaurant, spații de joacă, loc de petreceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here