Cu 215 voturi „pentru” şi 38 de abţineri, Camera Deputaţilor a adoptat prelungirea acordării de tichete sociale până la sfârşitul anului.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 165/2022 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia.
Actul normativ, adoptat fără modificări faţă de varianta Guvernului, prevede prelungirea, până la data de 31 decembrie 2023, a măsurii de acordare a tichetelor sociale de 250 lei, din 2 în 2 luni, pentru anumite categorii de persoane şi familii vulnerabile, pentru alimente şi mese calde.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Așadar, românii vulnerabili vor beneficia de șase vouchere de alimente de la stat. Acestea sunt în valoare de 250 de lei fiecare, pentru alimente și mese calde. Cei care se încadrează în această categorie sunt pensionarii și cei cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.700 de lei. Aceasta va fi a șasea tranșă din acest an.
Cu aceste tichete, românii vulnerabili care beneficiază de programul „Sprijin pentru România” pot cumpăra alimente și mese calde.
Județele cu cei mai mulți beneficiari de vouchere pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).
De acest ajutor vor beneficia:
– pensionarii sistemului public de pensii, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru 2022. Respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023.
– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, în aceleași condiții de venit de mai sus.
– familiile cu cel puțin doi copii în întreținere cu venituri pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022. Respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.
– familiile monoparentale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022. Respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
În 2022, românii eligibili au primit patru tranșe, ultima fiind virată pe data de 19 decembrie.