Prima impresie pe care ti-o lasa aceasta comuna din cel mai sarac judet al tarii este ca tocmai ai ajuns intr-o tara civilizata. Cum a fost posibil acest lucru? Primarul a avut o metoda ingenioasa. A vazut ca foarte multi tineri sunt plecati sa lucreze in afara tarii si si-a dorit ca atunci cand acestia se intorc sa aiba parte de conditii ca afara si sa nu isi mai paraseasca satul natal.

Un exemplu ca se poate si in Romania, doar trebuie sa vrei, este primarul comunei Hoceni, din judetul Vaslui. A incercat sa gaseasca cele mai bune metode pentru a le oferi localnicilor conditii optime de trai, dar a vrut sa ii si educe pentru a le schimba viata in bine.

Le-a oferit o noua perspectiva despre cum trebuie sa traiasca un om intr-un sat la 20 de kilometri de cel mai apropiat oras. A inceput prin a-i invata cum sa isi selecteze gunoiul si sa il depoziteze in locurile special amenajate, sa circule cu carutele doar pe drumurile agricole sau sa renunte la gardurile specifice zonei Moldova in favoarea unora noi. Administratia locala a inceput sa investeasca in asfaltarea drumurilor, s-a asigurat ca toti locuitorii au acces la apa curenta si canalizare, dar nu au ignorat nici unitatile de invatamant, pe care le-au reabilitat si le-au amenajat corespunzator. Elevii din comuna Hoceni pot merge la scoala in conditii decente, fata de alte sate, mult mai dezvoltate din Romania.

Primarul este de parere ca doar daca imbunatateste conditiile de trai din sat ii va putea atrage din nou acasa pe tinerii care au plecat sa lucreze in strainatate.

Fondurile sunt in parteneriat cu Uniunea European iar primarul Vasile Tabara le-a folosit cat de eficient a putut. Cei 3.500 de locuitori ai comunei au acces la gradinite si scoli moderne, sala de sport, teatru de vara, dar si un teren de fotbal. Totodata, primaria a amenajat o cladire in care functioneaza Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta pentru siguranta locuitorilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here