Oana Roman, primul mesaj după moartea mamei sale, Mioara. „Îngerii să te vegheze”, a scris influencerița pe rețelele de socializare după ce a primit vestea că femeia care i-a dat viață a pierdut lupta cu afecțiunile de care suferea.
Oana Roman, prima postare publică după decesul mamei sale, Mioara. Ce a transmis vedeta care este plecată în vacanță
Oana Roman a făcut prima postare publică după decesul mamei sale, Mioara. Ce a transmis vedeta care este plecată în vacanță cu fiica sa, Isabela, care și-a aniversat ziua de naștere recent. Fosta soție a lui Petre Roman a murit cu puțină vreme înainte să împlinească 84 de ani.
Vestea nefericită a lăsat un gol imens în sufletul vedetei, care deși aflată departe de țara natală, a ținut să facă o declarație în acest sens. Cu inima frântă, șatena i-a mulțumit femeii pentru toate lucrurile pe care i le-a insuflat.
„Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez.
Mulțumesc mămica mea pentru tot. Te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace”, a scris Oana Roman pe contul de Facebook, unde a postat o lumânare aprinsă.
Oana Roman, departe de România la moartea mamei sale
Oana Roman se află departe de România, unde este însoțită de fiica sa și a fostului soț, Marius Elisei. Vedeta de 47 de ani este plecată în vacanță, obicei pe care îl are în fiecare an în preajma zilei de naștere a copilei sale.
De această dată influencerița a ales o destinație renumită din Egipt, unde s-a bucurat de vremea frumoasă și de plimbări. Din păcate, sejurul șatenei s-a încheiat brusc și va reveni în țară mai devreme decât preconiza.
Cel mai probabil va ajunge pe meleagurile natale în cursul zilei de vineri, 23 februarie 2024, pentru a se ocupa de toate cele necesare pentru înmormântarea mamei sale. Sora sa, Catinca, o va susține, cu siguranță, în aceste momente grele.
Până la ora actuală fiica cea mare a Mioarei Roman nu a făcut nicio declarație legat de trecerea în neființă a fostei profesoare de limba arabă. Nu este exclus ca decesul să o apropie pe Oana Roman de sora sa.