In fiecare an, crestinii ortodocsi sarbatoresc ii sarbatoresc pe Sfintii Arhangheli Mihai si Gavril, pe data de 8 noiembrie. Cei doi sunt conducatorii cetelor de ingeri:  Serafimi, Heruvimi, Scaune, Domnii, Puteri, Stapanii, Incepatorii, Arhanghelii si Ingeri.

Tot in aceasta zi este sarbatorit si soborul lui Mihai si Gavril. Nu se cunosteau foarte multe lucruri despre ingeri, iar Biblia ii descrie ca si “duhuri slujitoare”, fiinte fara trup care il slujesc pe Dumnezeu, iar la porunca Acestuia, ii ocrotesc pe credinciosi. Arhanghelul Mihai apare in icoane drept un ostas sever, care apare ca o sabie de foc, iar la plul opus este Arhanghelul Gavriil sub forma unui tanar plin de duiosie, care ii ofera o floare Fecioarei Maria.

De fapt, cei doi reprezinta cele doua Testamente, Vechi si Nou: Arhanghelul Mihail reprezinta legea lui Moise, a dreptatii, Iar Gavriil Legea Harului, a iubirii evanghelice. Cei doi sunt sarbatoriti impreuna pentru ca dreptatea si iubirea sa fie nedespartite.

In aceasta zi mare, in popor se spune ca este bine sa aprinzi o lumanare in casa, pentru a avea parte de lumina eterna pe lumea cealalta. In aceasi zi se fac praznice si se pomenesc persoanele trecute in nefiinta si li se aprind lumanari la Biserica.

Ziua de 8 noiembrie mai este cunoscuta ca si “Vara Arhanghelilor”, pentru ca, de obicei, in aceasta zi este mult mai cald afara, fiind una dintre putinele zile calduroase pana la celebrarea Craciunului.

Conform traditiei, in aceasta zi mare le este interzis gospodinelor sa lucreze in gospodarie, nu au voie sa spele si nici sa coasa. Rautatea, barfele, mania si razvratirea se vor evita pe cat posibil in aceasta zi, iar cei care nu tin cont de acest lucru, vor avea ghinion timp de 5 ani de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here