Angajatii Metrorex vor salarii cu peste 40% mai mari! Iar pentru ca Ministerul Transporturilor nu a fost de acord cu aceasta crestere foarte mare, acestia au facut deja o greva de avertisment joi, 15 noiembrie, intre orele 04:00 – 06:00.
Liderul Unitatii Sindicatului Liber Metrou avertizeaza ca vor exista si alte greve ale angajatilor Metrorex in perioada urmatoare, pe timp nelimitat. Acestia nu vor mai lucra intre orele 04:00 – 16:00, in fiecare zi, Decizia este luata fara a lua in calcul cei peste 500.000 de oameni afectati zilnic de aceasta decizie.
O alta varianta pentru persoanele care sunt nevoite sa se deplaseze in fiecare dimineata vor fi autobuzele si tramvaiele, insa acestea vor fi foarte aglomerate, iar oamenii vor fi in imposibilitatea de a ajunge la timp la locul de munca ori la scoala.
Lucian Sova a declarat ca aceasta cerere a angajatilor Metrorex nu va face decat sa creasca pretul cartelelor si al abonamentelor. Astfel, daca li se va aproba marirea salariala cu 40%, calatorii vor scoate din buzunar 4 lei pentru o calatorie, in loc de 2,5 lei, cat este in prezent. Iar pentru 2 calatorii vor plati 8 lei, in loc de 5 lei, cat scot acum din buzunar!
In cadrul unei declaratii de presa, Lucian Sova a afirmat: “Daca azi noi vom ceda nu negocierii, ci santajului la care sunt supusi nu angajatii Metrorex, nu conducerea Metrorex, nu conducerea Ministerului Transporturilor, ci sutele de mii de bucuresteni care beneficiaza de acest serviciu, practic fiecare bucurestean va trebui ca, de la data in care va intra in vigoare un contract colectiv de munca care sa prevada o crestere cu 42 la suta a salariilor, fiecare calator va plati echivalentul unei paini pe zi, paine care in loc sa fie mancata acasa, va fi transferata celor de la metrou, mai ales in beneficiul liderilor sindicali.”