În ediția cu numărul 24 de la „America Express”, ce a fost difuzată miercuri, 22 februarie, pe Antena 1, concurenții s-au luptat pentru imunitate. Totul părea să decurgă normal, până când Doina Teodoru l-a lăsat singur pe Cătălin Scărlătescu. Juratul de la „Chefi la Cuțite” s-a speriat teribil.
Miercuri seara, Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat jocul pentru amuletă, iar frații Gavril au reușit să pună mâna pe cea de-a doua amuletă. Astfel, cele două echipe s-au bucurat enorm că vor merge, cu siguranță, în Columbia.
Dacă anumiți concurenți s-au bucurat din plin pentru reușitele lor, Doina Teodoru a trecut prin momente la care, cu siguranță, niciun telespectator nu s-ar fi așteptat. Cel mai speriat a fost Cătăln Scărlătescu, rămas singur.
De ce l-a lăsat Doina Teodoru singur pe Cătălin Scărlătescu
Imediat după ce juratul de la „Chefi la Cuțite” și iubita lui au ajuns la Irina Fodor, Doina Teodoru a început să se simtă extrem de rău. Concurenta a avut nevoie, de urgență, de un medic.
Doctorii au venit și i-au pus, de urgență, o perfuzie. În tot acest timp, Cătălin Scărlătescu se simțea neputincios și era îngrijorat pentru iubita lui. Imediat după aceea, cei doi au spus ce au simțit în acele momente cumplite:
„Am avut o stare de leșin. Nu am mai văzut nimic în fața ochilor, mi s-a tăiat filmul”, a spus Doina.
„Cum am ajuns la Irina, i s-a făcut rău! A avut nevoie de medic și de perfuzii. M-a speriat!”, a mărturisit Cătălin Scărlătescu.