Răsturnare de situație în cazul anchetei despre statuia de la Trevignano, Italia, care o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria,plângând cu lacrimi de sânge. Oamenii legii au dezvăluit că lacrimile de pe fața acesteia sunt „compatibile cu sânge de porc”, notează jurnaliștii de la La Repubblica.
Anchetatorii italieni au scos la iveală primele rezultate ale investigațiilor efectuate asupra statuii din Trevignano, localitate situată în apropiere de Roma, pe malul lacului Bracciano, Italia.
Monumentul religios a devenit celebru în urma imaginilor apărute pe rețelele de socializare cu statuia Fecioarei Maria plângând cu lacrimi de sînge. De asemenea, de mai multe luni de zile, acest loc este o destinație de pelerinaj pentru credincioși.
Miile de credincioși care au trecut pe acolo susțin că statuia respectivă, care o înfățișează pe Maica Domnului, plânge cu lacrimi de sânge.
Polițiștii consideră că este o escrocherie menită să facă bani de pe urma credincioșilor
Legenda statuii Fecioarei Maria a fost creată, și ulterior alimentată de Maria Giuseppa Scarpulla, cunoscută sub numele de Gisella Cardia, o antreprenoare în vârstă de 53 de ani, din Sicilia, care de mai bine de cinci ani susține că vorbește cu Maica Domnului. Statuia a fost achiziționată din localitatea Medjugorje, Bosnia Herțegovina, de un cuplu de italieni și adusă în Trevignano Romano.
În urma primelor analize efectuate de anchetatori asupra urmelor de sânge care au fost găsite pe statuie, autoritățile sunt de părere că fluidele „miraculoase” sunt compatibile cu ADN-ul sângelui de porc.
În cazul în care aceste rezultate vor fi confirmate, incidentul nu ar fi unul neobișnuit. Și asta pentru că Gisella Cardia, cea care a creat legenda „miracolului de la Dumnezeu” și care a fost deja condamnată la doi ani în spatele gratiilor sub acuzația de faliment fraudulos, a creat o asociație prin care promovează vizitele la statuia Maicii Domnului. Pentru a se înscrie în această asociație, urmăritorii antreprenoarei sunt nevoiți să scoată din buzunare suma minimă de 50 de euro.
Polițiștii iau în calcul ca acest mit creat de Cardia să fie doar un mod frumos de a face bani după eșecul firmei sale private. „Mi-am părăsit cariera, acum lucrez pentru împărăția cerului”, ar fi mărturisit clarvăzătoarea.
„Miracolele” de la statuia Maicii Domnului sunt anchetate de o comisie diecezan
„Episcopul știa și trebuia să răspundă la întrebări, noi trebuie să fim biserica adevărului, nu putem trăi doar cu incertitudini”, a declarat Don Patrizio Coppola în cadrul emisiunii televizate Mattino Cinque News.
În așteptarea finalizării anchetei, Gisella Cardia s-a mutat la mănăstirea San Vincenzo din Bassano, situată în apropiere de Roma.