Mirela Vaida, prezentatoarea de la Antena 1 a rămas fără job!
Anunțul Mirelei, a uimit pe toată lumea, nimeni nu se aștepta ca aceasta sa nu mai prezinte la televizor. Emisiunea “Totul fără dragoste” nu o sa mai fie difuzată pe post. Mirela Vaida, a fost foarte solicitată in ultima vreme și a avut multe filmări, pentru mai multe emisiuni, însă unele au avut mai puțin succes. Aceasta afirma ca emisiunea pentru care filma, o sa fie scoasă din grila începând cu 23 Noiembrie. Motivul pentru care a fost scoasă din grila este ca nu a avut audiență și va fi înlocuită cu o serie de filme.
Mirela, a confirmat cele spuse in presa, a mulțumit publicului ca i-a fost alături și vrea sa revină cât mai repede pe micile ecrane ale televiziunii. Vrea proiecte care i se potrivesc și care au succes! Între timp, vedeta filma și pentru emisiunea “Mamma mia” și s-a retras și de aici, motivul nu este legat de audiență, ci de faptul ca este însărcinată cu al treilea copil și vrea ca totul sa fie bine și sa aibă o sarcina normala și ușoară.
“E mult de dansat, sunt multe coregrafii sus, pe brațele balerinilor sau chiar pe scară, pe o scară normală, portabilă, mult dans, multe mișcări cu viteză, nu cred că e cazul să forțez. Din luna a șasea, nu am vrut nici eu și nici producătorii să ne asumăm vreun risc, m-am retras, fac o pauză până după naștere. Musicalul se mai joacă la Craiova în ajun de Crăciun, la sfârșit de an la Sala Palatului și o să mai aibă turnee prin țară anul viitor. Cu Teatrul de Revistă Constantin Tănase nu iau pauză decât poate prin martie-aprilie, când o să intru în prenatal. Acolo nu e atât de solicitant, cânt cu plăcere, ce simt, ce vreau, ce vrea să audă publicul, mă adaptez de la un spectacol la altul, așa că la Revistă mă mai găsiți”, a declarat Mirela Vaida.
Vedeta, are experiența in lumea mondena, a avut diverse emisiuni, precum petrecerile se Revelion, “Hanu Mirelei’, reality-show-ul “Mireasa pentru fiul meu”, “Acces Direct’. Niciodata nu s-a pus problema la aceste show-uri sa nu fie lider de piața, toate au avut un incredibil succes. Fiind o artista înnăscută, vedeta știe și experiența eșecului si nu se lasa afectată de aceasta decizie.