Un sofer in varsta de 23 de ani a fost amendat de politistii din judetul Vaslui cu o suma nemaintalnita pana acum in Romania – mai exact 10.005 lei, insemnand un cumul de abateri.

Tanarul, originar din Galati, a depasit cu 80 de km/h viteza limita admisa pe acel drum national, a refuzat sa opreasca la semnalele politistilor, reusind sa faca trei echipaje de politie sa il urmareasca. Tanarul a ajuns pe o strada infundata in apropiere de Vaslui. Vazandu-se nevoit sa opreasca masina, nemaiavand nicio alta varianta, tanarul s-a dat jos de la volan. A fost incatusat de catre agenti si retinut pentru audieri.

La un control mai amanuntit, politistii au descoperit ca tanarul nu efectuase inspectia tehnica periodica pentru masina pe care o conducea si nu avea nici pneuri de iarna, obligatorii in aceasta perioada a anului. Mai mult, acesta avea folie neomologata aplicata pe geamuri, iar toate accesoriile prevazute in Codul Rutier lipseau din masina galateanului.

Purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui a declarat despre incident: “Avand in vedere circumstantele si refuzul repetat de a opri la semnalele politistilor, conducatorul auto a fost imobilizat de agenti. In urma verificarilor efectuate, barbatul de 23 de ani nu a putut prezenta documentele solicitate cu ocazia controlului.”

In consecinta, agentii de circulatie l-au amendat cu o suma record in Romania – 10.005 de lei. Totodata, i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioada de 90 de zile si i-au fost ridicate placutele de inmantriculare si certificatul de inregistrare pana la prezentarea dovezilor ca a reusit sa remedieze problemele in cauza. Pana atunci, masina a ramas blocata pe drum, iar galateanul si-o poate recupera cu ajutorul unei platforme.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here