Actrița Anca Dinicu a devenit mămica unui băiețel, dar a ținut totul în secret. Bruneta, care este foarte activă în general pe rețelele de socializare, a ales să fie discretă cu privire la naștere și și-a anunțat fanii la câteva zile după ce și-a adus pe lume bebelușul.
Anca Dinicu a născut
Actrița Anca Dinicu a fost absentă în ultimele zile de pe rețelele de socializare, iar fanii ei și-au dat seama imediat că se întâmplă ceva. Artista a născut primul ei copil și a anunțat public acest lucru abia după ce a ajuns acasă cu bebelușul.
Vedeta a primit numeroase buchete de flori din partea apropiaților și a colaboratorilor, iar cei care o urmăresc au înțeles rapid cu ce ocazie. Monica Munteanu, cea care se ocupă de managementul Ancăi Dinicu, i-a trimis un aranjament floral imens, însoțit de bilețelul: ”Viața începe astăzi, felicitări pentru noua postură de mămică și bun venit acasă lui Radu. Te iubim”. Astfel, fanii Ancăi Dinicu au aflat și numele pe care actrița și iubitul ei l-au ales pentru bebeluș, respectiv Radu.
”Am aflat că o să fie băiețel de Sfântul Constantin”
Anca Dinicu și iubitul ei, Georgian Păun, au anunțat pe 1 iunie, de Ziua Copilului, că vor avea un copil. Actrița a povestit ulterior că își dorește un nume românesc pentru bebelușul ei, care să se potrivească și cu prenumele Constantin. Acest nume de sfânt are o semnificație specială pentru actriță, fiind numele pe care l-a purtat tatăl ei, care nu mai este în viață.
”Prima oară am zis Andrei, după care am zis că sunt prea mulți Andrei. Apoi am zis Radu, după care am zis… Acum ne-am hotărât împreună la numele de Rareș, dar peste două luni cine știe cum o să îl cheme, Freddy, Michael. Vreau să fie un nume românesc care să meargă cu Constantin, așa îl chema și pe tata. Noi am aflat că o să fie băiețel de Sfântul Constantin și mi se pare mie drăguț să îi spunem Constantin, plus că e și o melodie pe care o să i-o pun de ziua lui, și când o să mă enervez o să îi zic. Constantin sigur rămâne”, spunea actrița la momentul respectiv.
Anca Dinicu și partenerul ei au fost foarte discreți cu privire la relația lor. Actrița și jucătorul de baschet s-au afișat oficial împreună pe rețelele de socializare în momentul în care au anunțat că vor fi părinți. În ultimele săptămâni de sarcină, cei doi au făcut un pictorial superb, în calitate de viitori părinți.