Ploile nu se vor opri. ANM a emis o nouă avertizare de ploi torențiale în zeci de județe, ceea ce va duce la inundații.
Hidrologii au prelungit până luni la ora 16.00 avertizarea cod portocaliu de inundaţii. Avertizarea este în vigoare pentru râuri din județele Harghita, Covasna, Braşov, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Botoşani şi Iaşi, transmite Mediafax.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), de duminică, de la ora 12.00, până marţi, la ora 16.00, este în vigoare o avertizare cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu), Siret – sector aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti, Jijia, Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi).

Pentru râuri din nouă judeţe, până luni la ora 16.00, este în vigoare o avertizare cod portocaliu. Aceasta vizează râurile Olt (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Siret (judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi Prut.

Hidrologii spun că se vor înregistra creşteri de debite şi niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu depăşirea cotelor de apărare.

Avertizarea cod portocaliu de inundaţii a fost prelungită până luni la ora 16.00, fiind în vigoare pentru râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz, (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Siret – sector aval S.H. Lespezi (judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti, (judeţul Botoşani).

De asemenea, până marți la ora 16.00, râuri din județele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi sunt sub cod galben de inundații.

COD PORTOCALIU

În intervalul 01.07.2018 ora 12:00 – 02.07.2018 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz, (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Siret – sector aval S.H. Lespezi (judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti, (judeţul Botoşani).

Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.Se ridicӑ începând cu data de 01.07.2018 ora 12:00 Avertizarea Hidrologicӑ din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.

Harta cu codurile şi semnificaţia acestora se anexează.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenta generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă si poluări marine în zona costieră”, anunţă Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here