Sora Loredanei, autoarea crimei din Mangalia, nu a mai rezistat și a avut o reacție publică referitoarea la situația cu care se confruntă acum familia sa.Loredana este apărată acum de un nou avocat Pentru gestul său macabru, Loredana se află în arest preventiv și vineri, 18 august, a fost supusă unei expertize medico-legale și uneia psihiatrice, pentru a se afla dacă avea discernământ atunci când și-a ucis cea mai bună prietenă.
În tot acest timp, asupra familiei sale, cei care au aflat de oribila crimă au dezlănțuit iadul, după cum spune sora Loredanei.
Multe jigniri și blesteme se găsesc pe pagina de Facebook a mamei criminalei, însă până acum nici femeia și nici ceilalți copii ai ei nu au reacționat.
Doar că, sătulă fiind să își vadă familia lovită cu tot felul de cuvinte dure, drept răspuns pentru faptele Loredanei, una dintre surorile tinerei a reacționat la unul dintre comentariile din online.Tânăra spune că nimeni nu ar trebui să arunce cu pietre, având în vedere că public nu se știe nimic despre familia ei și traumele care o cataloghează.
„Dacă ai cunoaște cazul, nu ai mai comenta cu judecățile adresate familiei mele“ / „Șterge imaginea că nu cunoști cazul“, este reacția Claudiei Elena atunci când a văzut un print screen cu Loredana în Parcul Tosca din Mangalia, din momentul în care a lăsat cadavrul Alinei.
Ulterior, după ce a ajuns la concluzia că a reacționat de multe ori dur la adresa internauților, sora criminalei din Mangalia a revenit în online cu un mesaj mult mai detaliat despre familia sa.
Inițial, tânăra a menționat că, deși Loredana îi este soră, atât ea, cât și restul familiei sale sunt de acord cu ispășirea pedepsei pentru crima comisă.
Însă, pentru că sunt o familie și se iubesc, Elena a ținut să spună în tot acest timp mama sa face tot posibilul ca Loredana să obțină o pedeapsă mai mică. Astfel că, a și apelat deja la schimbarea avocatului criminalei.
„De când am decis în a răspunde acestor răutăcioși pe Internet, n-am menționat o dată numele surorii mele, cât nici nu i-am luat vreodată apărarea pentru faptele comise. Mama mea, ca și oricare altă ființă dătătoare de viață, are și va avea mereu dragoste pentru proprii copii, sperând schimbarea lor, tocmai de aceea a apelat la un nou avocat pentru reducerea sentinței. Eu sunt de părere că fapta Loredanei trebuie pedepsită și trebuie să se ia măsuri în legătura cu asta”, a spus sora Loredanei, Claudia Elena, conform Focuspress.
Sora criminalei a răbufnit, după moartea Alinei
Ulterior, tânăra a revenit și cu alte declarații și nu a ezitat să îi taxeze pe cei care lovesc în familia sa și le provoacă o și mai mare suferință decât au deja.
Claudia Elena spune că a ajuns la capătul puterilor din cauza faptului că trebuie mereu să dea explicații referitoare la fapta surorii sale și din pricina răutăților care se îndreaptă spre familia ei.
Conform spuselor sale, Loredana își va ispăși pedeapsa, căci așa este moral și pentru că altfel moartea Alinei, despre care are numai cuvinte de laudă, ar fi în zadar.
Însă, mai spune și că cei care îi blestemă acum familia sunt cei care nu cunosc prin ce drame și traume a trecut Loredana de-a lungul timpului.
Recunoaște că sora sa nu a fost niciodată un înger de copil, dar spune că, poate, gestul ei a avut la bază și problemele familiei și perioadele grele pe care le-a traversat până la momentul crimei.
Tocmai de aceea crede că cei care comentează pe marginea subiectului nu cunosc povestea în întregime, viața Loredanei, suferința și amarul prin care a trecut și nu fac nimic altceva decât să provoace o și mai mare durere familiei ei, încercată acum extrem de dur.
”Evident, ea fiindu-mi soră, am mai multă empatie și simț de părere de rău pentru ea, deoarece cu toții am rămas șocați de nelegiuirea pe a comis-o. Evident, nu era un îngeraș, cum nici eu, pe de altă parte, nu sunt, facem prostioare, năzbâtii, ca majoritatea ființelor umane, cred eu, dar punctul în care această întâmplare a degajat, a rămas cu mult peste surprinderea noastră. Încă o dată spun, fiindu-mi sora personală, cât și fiică pentru a mea mamă, normal că avem speranța la o schimbare sau ajutor, dar nu suntem nici egoiste, pedeapsa trebuiește desăvârșită. Altminteri, viața Alinei și fapta comisă împotriva ei, cât și familiei ei ar fi în zadar, deoarece, adevărat vă spun, am cunoscut această fată personal și, cu sinceritate și părere de rău, nu merita așa ceva. Cât legat și de comentariile răutăcioase de le-am adresat unora, sunt om și, fiind om, m-am săturat să fiu întrebată zilnic despre acest subiect și fiind obligată să dau explicații familiei, cât și prietenilor dragi, din pricina răutății voastre pe Internet. La fel cum dvs. ați menționat, după ce v-ați documentat bine, referitor la abuzurile din familia noastră, menționate de noul avocat, încât presa a ignorat total aceste afirmații și le-a catalogat ca și strategii, la fel și lumea interpretează total diferit spusele mele pe Internet. Când am spus și menționat în comentarii să tăceți, fiindcă nu știți care este povestea, nu m-am referit la cazul crimei, ci la aceste detalii referitoare la noi ca și familie și judecățile voastre spuse pe Internet ne afectează viața de zi cu zi, pentru o faptă pe care nici nu am comis-o, dar evident că sunt mulți dintre voi cărora gândirea este doar dramă și scandal și scopul vostru este doar să faceți rău întrucât aveți ochi, dar nu puteți vedea răul de îl faceți familiei noastre, la general, pentru faptele Loredanei, cât și urechi, dar nu puteți auzi suferința de care am avut parte toată viața, cât și acest eveniment total de nedescris. Dar, evident, că trebuie să fie totul numai după părerea voastră. Oricum, prin încheiere, vreau să subliniez, din nou, remarca menționată de mine sus, când afirm că nu știți despre ce este vorba, nu are niciun pic de legătura de crima Loredanei, este strict de ce ascunde media ca să vândă, cât și să publice povestea mai bine“, este continuarea mesajului surorii criminalei din Mangalia.