Administratia Nationala de Meteorologie a emis o noua avertizare meteo! Codul galben de polei si ninsori viscolite este valabil pentru jumatate din teritoriul Romaniei.
Conform prognozei meteorologilor, codul galben de polei si ninsori viscolite isi va face simtita prezenta in intervalul 24 ianuarie, ora 04:00 si 25 ianuarie, ora 14:00. Fenomenele specifice vor fi caracterizate prin precipitatii abundente sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare, indeosebi la altitudini ce depasesc 1.500m, unde va fi viscol si ninsori abundente, indeosebi in zona Muntilor Banatului, in Carpatii Meridionali si de Curbura.
In zona Muntilor Banatului, in Carpatii Meridionali si de Curbura precipitatiile inregistrate vor fi abundente, astfel ca in intervalul mentionat se vor inregistra precipitatii cuprinse intre 25-50 l/mp. Acestea vor fi sub forma de ninsoare, iar pe creste vantul va sufla cu putere, in rafale ajungand pana la viteze de 60-80 km/h.
La altitudini mai joase, precipitatiile inregistrate vor fi sub forma de ploaie si lapovita, favorizand topirea stratului de zapada deja depus.
In intervalul mai sus mentionat se vor inregistra ninsori insemnate cantitativ, favorizand depunerea unui strat nou de zapada consistent, intensificari ale vantului, indeosebi in Moldova si in zona Carpatilor Orientali.
In judetele Bacau, Neamt, Iasi, Suceava, Botosani, dar si in zona Carpatilor Orientali se vor inregistra precipitatii sub forma de ninsoare, insemnate cantitativ, formandu-se un strat nou de zapada consistent. Temporar vantul va avea intensificari care vor atinge viteze de pana la 55km/h in rafala.
In vestul Olteniei si nordul Munteniei se vor inregistra precipitatii sub forma de ploaie, insemnate cantitativ, de pana la 50 l/mp, determinand topirea stratului de zapada deja existent. Vantul va sufla in rafala cu viteze cuprinse intre 50 si 70 km/h.
Temporar, si in zonele sudice si sud-estice se vor inregistra precipitatii sub forma de ploaie, insa scazute cantitativ, cuprinse intre 10 si 25 l/mp.