Adriana Iliescu a construit o poveste foarte frumoasă în legătură cu existența tatălui fiicei sale, atunci când aceasta a întrebat-o unde este. Vă reamintim că Eliza Iliescu, fiica fostei profesoare universitare, a venit pe lume în urma unei fertilizări in vitro.

Adriana Iliescu a devenit mamă pe când avea 66 de ani și era o femeie singură. Conform informațiilor legate de această procedură medicală uluitoare, ovulul și sperma au provenit, firește, de la donatori anonimi. Ulterior, ovulul fecundat (embrionul) a fost implantat în uterul fostei profesoare – altfel spus: ea a fost ceea ce se numește “mamă purtătoare”. În prezent, Eliza Iliescu știe adevărul despre nașterea ei, dar când era mai mică, a aflat o poveste emoționantă despre familia ei, care a fost inventată chiar de mama sa.

“Eliza m-a întrebat unde e tăticul ei. I-am spus că tati este plecat în străinătate, să lucreze. De fapt, Eliza știe că are mai multe rude, inclusiv bunici în afară. Dar o să-i spun, la un moment dat, adevărul, pentru că ea oricum va afla. I-am spus că mai târziu, când o să mai crească, o să discut cu ea și o să-i povestesc totul”, a declarat Adriana Iliescu în urmă cu mai mulți ani. La mai bine de 14 ani de când a devenit mamă, Adriana Iliescu nu a dezvăluit cine este tatăl fiicei sale, subliniind că a fost vorba despre un donator anonim.

Fiica Adrianei Iliescu învață la Liceul “Dimitrie Paciurea”
Ieri, Eliza Iliescu a început școala; ea este acum elevă în clasa a X-a la Liceul “Dimitrie Paciurea” din București. Fiica Adrianei Iliescu s-a născut pe 16 ianuarie 2005 şi a devenit celebră încă din primele zile de viaţă şi asta pentru că mama ei, Adriana Iliescu avea la cel moment 66 de ani. Atunci, fosta profesoară universitară de literatura română a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai vârstnică femeie din lume care dădea naştere unui copil. Între timp, a pierdut acest titlu la nivel mondial, însă a rămas cea mai bătrână mamă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here