Anul acesta bradul care va fi impodobit de Craciun in Buzau a fost donat de catre un localnic. Acesta a fost nevoit sa il taie deoarece ii ameninta casa, copacul masurand peste 20 de metri. Arborel are are 36 de ani si este de aceeasi varsta cu fiica buzoianului.

Deoarece bradul din curte ii ameninta casa din cauza dimensiunilor impresionante, Ioan Tirlea a decis sa se desparta de bradul ce i-a fost alaturi atatia ani si sa il doneze municipalitatii pentru a fi impodobit. Nu i-a fost usor sa taie falincul copac, insa este fericit ca acesta va fi impodobit iar buzoienii il vor admira si se vor fotografia sub el.

Zilele trecute bradul a fost taiat si transportat in centrul orasului cu ajutorul unei macarale, urmand sa fie pregatit pentru Craciun cu luminite si beteala.

„Cand s-au apropiat cu drujba de el, mi s-a strangulat vocea. Mi-au dat lacrimile. Avea 35 de centimetri cand l-am pus, iar acum masoara peste 20 de metri. A ramas un gol și in suflet, si in curte. M-a durut, dar nu aveam ce face. A crescut odats cu fata mea. Si ea, si copacul aveau doi ani cand l-am pus. L-am dat cu tot sufletul pentru oras. Sa se bucure si altcineva de el. Va ramane în arhiva primariei ca a fost un brad donat, iar acest brad este al meu”, a declarat Ioan Tirlea.

Gestul barbatului a fost apreciat de catre municipalitate, evitandu-se astfel taierea unui arbore din padure. Un asemenea copac ar fi costat, potrivit viceprimarul Ionut Apostu, in jur de 5.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here