Meteorologii anunţă că treizeci de judeţe din întreaga ţară intră, miercuri, la ora 14.00, sub cod galben de furtuni, cu descărcari electrice, vânt, ploi abundente şi grindină. Îndeosebi în sud-vest şi în zona montană, cantităţile de precipitaţii vor ajunge şi la 80 de litri pe metru pătrat.
Averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Asta ne așteaptă în următoarele trei zile, în cea mai mare parte a țării. Potrivit meteorologilor, de miercuri, de la ora 14.00, şi până vineri la ora 8.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară vor fi sub cod galben de furtuni, titrează News.ro.”În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină”, mai spun meteorologii.
Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60…80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.
VREMEA JOI – Astăzi în regiunile sud-vestice, centrale, nordice, nord-estice şi parţial în cele vestice, precum şi în zona de munte, valorile termice vor fi în scădere faţă de ieri, iar vremea se va menţine instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Ploile vor mai avea caracter torenţial, astfel că se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp. În restul ţării, o vreme deosebit de caldă şi izolat indicele temperatură-umezeală va mai putea atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80. Temperaturile maxime se vor situa între 22 şi 34 de grade, potrivit REALITATEA TV.
În București, pe parcusrul zilei, vremea va fi deosebit de caldă, cu o maximă termică de 33…34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. După-amiaza şi seara sunt posibile ploi si descarcari electrice.
La munte, valorile termice vor fi în scădere faţă de ieri, iar vremea se va menţine instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Ploile vor mai avea caracter torenţial, astfel că se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp.
La mare, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab si moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.
VREMEA VINERI – Vineri, în majoritatea regiunilor vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, ploile vor avea caracter torențial și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 24 și 33 de grade cu cele mai mari valori în zona joasă de relief a Munteniei și Moldovei, precum și în partea continentală a Dobrogei.
În București, deși temperatura maximă va fi în scădere ușoară față de joi, vremea se va menține deosebit de caldă, cu 17-19 grade dimineaţa şi o maximă termică de 31…32 de grade. Vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în a doua parte a zilei.
VREMEA SÂMBĂTĂ – Sâmbătă, vremea va fi în continuare în general instabilă în majoritatea zonelor țării, mai ales după-amiaza. Local, îndeosebi la munte și în regiunile estice, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor putea avea și caracter torențial și descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și se mențin condițiile de grindină. Vântul va avea unele intensificări la munte, în est și în sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade la Suceava și 34 de grade la Calarasi.
În Bucureşti, vremea va fi în continuare deosebit de caldă, cu 17-19 grade dimineata si o maximă de 32…33 de grade. Spre seară vor fi posibile averse și descărcări electrice.