In a treia zi de Craciun, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Stefan , primul martir al Bisericii. Este primul care si-a marturisit si a vestit credinta in Hristos. A fost luat sub aripa lui Iisus si numit Arhidiacon, functie care ii permitea sa conduca diaconii.
Conform Noului Testament, Sfantul Stefan era originar din Ierusalim, dar avea si origini iudeice. Pe vremuri, rolul unui diacon in biserica era mult mai important decat in vremurile noastre, astfel ca el a atras atentia fariseilor. Le-a stranit nemultumirea prin faptul ca incerca sa ii atraga pe oameni de partea sa si sa ii converteasca la crestinism, ducand mai departe predicile Mantuitorului.
A fost acuzat de blasfemie cand s-a aflat despre predicile sale, iar faptul ca si-a recunoscut credinta in Dumnezeu i-a adus sfarsitul. Insa si atunci el se ruga pentru iertarea celor care l-au condamnat. Numele de “Stefan” are origine greceasca si provine din cuvantul “Stephanos”, care inseamna coroana, ghirlanda si cununa.
Traditii si obiceiuri:
De Sfantul Stefan este bine sa aducem in casa icoana Sfantului sau sa o daruim cuiva, ajutandu-i foarte mult pe credinciosii care sufera de probleme de sanatate.
In Muntenia, gospodinele pregatesc “Painicile lui Stefan”, care au forma rotunda, facute din aluat asemanator cu cel al cozonacului, apoi se ung cu miere. Painicile se duc la biserica, iar dupa ce sunt sfintite, se impart oamenilor sarmani.
In popor se spune ca in aceasta zi mare, cei care sunt certati din diferite motive este bine sa se impace si sa nu isi poarte dusmanie.