Încă din toamna trecută, Corina Dănilă mărturisea că se confruntă cu o afecţiune autoimună. Aceasta are vitiligo, care a avansat în ultima perioadă, deoarece a neglijat-o. Afecţiunea se declanşează pe fond emoţional, de cele mai multe ori din cauza stresului.

În cadrul emisiunii „Teo Show”, Corina Dănilă a vorbit despre problema de sănătate pe care o are. Ea a început acum să facă terapie şi să ţină afecţiunea sub control.

„De ceva vreme eu mă confrunt cu nişte probleme de sănătate şi anume cu o declanşare a unei boli autoimune, care s-a întâmplat acum nişte ani, dar pe care am neglijat-o, nu m-am preocupat sub nicio formă, am zis că nu trebuie să-i dau importanţă, deşi a început să avanseze toată această problemă şi anume, vitiligo. Când te confrunţi cu astfel de probleme de sănătate, evident trebuie să cauţi tot felul de modalităţi de ameliorare, de revenire.

M-am hotărât chiar să mă preocupe această problemă pe care o am! Încercam, din respect faţă de spectatorii de la teatru, sau faţă de telespectatori, să nu să ascund, să maschez acest aspect depigmentat pe care îl am pe mâini, tocmai pentru că oamenii din sala sau din faţă micului ecran să nu fie atenţi la problema mea de pe mâini, ci la ceea ce vreau să le transmit, la intenţiile mele artistice. O dată pe săptămâna vin aici la domnul doctor, la doamna asistentă Elena Mirea, care îmi execută procedura sub îndrumarea domnului doctor!”, a spus Corina Dănilă la Kanal D.

Corina Dănilă a ajuns cunoscută după ce a jucat în telenovela „Numai iubirea”, de la Acasă TV. În prezent, aceasta lucrează la TVR 2, acolo prezintă emisiunea „Gala umorului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here