Intr-o padure fermecata, traiau o cioara numita Luna, un lebada numit Selen si un paun cu un penaj splendid numit Iris. Luna, Selen si Iris erau prieteni apropiati, dar aveau personalitati si perspective diferite asupra vietii.
Paunul Iris era mandru de penajul sau stralucitor si colorat. El se lauda mereu cu culorile si frumusetea penajului sau, iar acest lucru ii aducea o satisfactie profunda.
Intr-o zi, cioara Luna a intrebat:
„Iris, de ce esti atat de mandru de penajul tau? De ce crezi ca frumusetea exterioara este atat de importanta?”
Iris a raspuns: „Culorile penajului meu ma reprezinta si ma fac sa ma simt special. Ele ma ajuta sa stralucesc si sa ma evidentiez in padure.”
Selen, lebada, a intervenit cu o alta perspectiva:
„Frumusetea este importanta, dar cred ca fericirea vine din interior si se reflecta in modul in care tratam ceilalti si ne purtam in lume. Culorile interioare ale inimii noastre sunt cele care conteaza cel mai mult.”
Cioara Luna a reflectat la cele spuse si a adaugat:
„Da, este adevarat. Culorile penajului pot atrage privirile, dar ceea ce ramane in amintirea celorlalti este modul in care ii tratam si cum impartim frumusetea noastra interioara cu lumea.”
Iris a inceput sa inteleaga ca frumusetea exterioara este importanta, dar frumusetea interioara si felul in care interactionam cu ceilalti are o valoare mai profunda.
Morala:
Povestea subliniaza ca frumusetea poate veni din atat aspectul nostru exterior, cat si din caracterul nostru interior. Cu toate acestea, frumusetea exterioara este trecatoare, in timp ce frumusetea interioara, generozitatea si bunatatea reprezinta adevarata noastra stralucire. Este important sa ne concentram nu doar asupra aspectului exterior, ci si asupra modului in care tratam si influentam pozitiv viata celorlalti.
Ne comparam in mod zadarnic cu altii si ne intristam. Nu pretuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat. Asta si duce la ciclul vicios al nefericirii!
